În beznă de Valentine’s Day, cu Jean-Claude, Tudorel și Codruța. Globaliști din toate țările, uniți-vă!

Micile probleme cu diplomele falsificate ale unor doctori și scandalul de la împărțirea bugetului păleau în fața adevăratelor provocări venite de la Bruxelles. Ungurii, polonezii, italienii refuzau propunerea ca spitalele europene să-și deschidă larg porțile pentru pacienți din Orientul Mijlociu scăpați de la saloanele fără clanță. Spuneau că era ca și cum ai fi pus în aceeași cușcă un leu și o gâscă, în ideea că s-or înțelege ei,
că n-au încotro. În plus, doctorii italieni încurajau cămășile galbene din Franța să răstoarne regimul liberal. Până și președintele Donald se pronunța în sprijinul pacienților deciși să protesteze pe străzile Parisului.

Spitalul din Londra, ca și ieșit de sub jurisdicția Bruxelles-ului, reprezenta acum un soi de simbol al autodeterminării, al demnității naționale până de curând călcate în picioare de procedurile și tratamentele franco-germane pe bază de Xanax chinezesc, contrafăcut.

Conștient că lucrurile aveau s-o ia la vale ca pe tobogan, însuși miliardarul filantrop George trăsese un semnal de alarmă. După ani și ani de progres (și progresism!), după integrări și globalizări accelerate, după lupte la baionetă cu schimbările climaterice, cu hărțuitori sexuali, familii tradiționale și discriminări de orice fel, pacienții ajunseseră la capătul răbdării. Viteza amețitoare a transformărilor într-o singură direcție (unde, până la destinație, pumnul în gură părea a fi regula de bază) avea să-i bage pe unii într-o depresie profundă, iar pe alții să-i agite și mai tare. Cu alte cuvinte, să-i facă extrem de agresivi.

Se punea întrebarea dacă nu cumva doctorii de la Bruxelles măriseră deliberat doza de medicamente, conștienți de riscuri. Și dacă tratamente care în mod obișnuit durau 30-40 de ani fuseseră comprimate, în mod absurd, într-un interval de doar 2-3 ani.

Până să se lămurească încotro o va lua spitalul european în epoca post-alegeri, președintele Jean-Claude îi invitase în biroul său pe doctorii Tudorel și Codruța, chiar de Valentine’s Day.

Intenționa să discute despre propunerea pentru funcția de procuror-șef european. Codruța, simbol al mișcării #MeToo, al femeii emancipate, dârze, incoruptibile și neînfricate în lupta împotriva marilor corupți, părea alegerea ideală. Nu și din punctul de vedere al lui Tudorel, care umpluse pereții spitalului din Bruxelles cu afișe despre „adevărata față a doctoriței Codruța”. Posterele color o prezentau în pijamale trei sferturi, în compania compromițătoare a unor pacienți de la salonul fără clanță, a unor agenți pătați de la Serviciul Psihiatric de Informații și a unor doctori care făcuseră experimente ilegale. Abuzaseră de poziția lor pentru a verifica limitele rezistenței umane în condiții de stres.

Încântat de vizita doctorilor români, Jean-Claude stinse lumina în cameră și-i rugă pe oaspeți să-și lase telefoanele pe preșul de la intrare. Se ridică pe vârfuri să-i sărute mâna Codruței, însă pe întunericul ăla nimeri mâna lui Tudorel. Apoi îl pupă, apăsat, și pe chelie.

– Luați loc, vă rog. Beți un whisky sau e prea târziu? Ha, ha, ha, bună gluma, nu?

Doctorul luxemburghez vru să-și toarne băutura într-o cană de ceai pe care imprimase fotografia nud a Melaniei (soția președintelui Donald); în loc de cană, umplu cu whisky tastatura calculatorului. În cameră era la fel de beznă ca în mințile multora de la Bruxelles.

– Dragă Codruța, voi doi vă aveți ca șoarecele și pisica, dar înțelepții știu să învețe ceva și de la dușmani, de aia v-am chemat aici. Există o preocupare la nivelul spitalului central pentru stârpirea corupției transfrontaliere. Doctorii de la Washington și-au dat mâna ca să ne-o tragă. Merde, ma fille! Îți dai seama?! Să ne-o tragă tocmai nouă, socialiștilor cu față umană!

Pe sub masă, Codruța îi arse lui Tudorel un șut la fluierul piciorului. Bărbatul icni, fără să țipe. Îi curseră lacrimi de durere. Se șterse la ochi cu mâneca și începu să plângă în hohote, apoi să râdă isteric.

– Nu mă pot abține, se scuză Tudorel… Mă doare enorm când mă gândesc că ți-ai băgat singur mortul în casă. După cum știi, doctorița a luat mită de la un pacient al salonului fără clanță. Un anume Ghiță. O să regreți amarnic, Jeane!

Însă până să regrete Jean-Claude, Tudorel simți o jenă între picioare. O mână fermă, de baschetbalistă, îl prinse de bijuterii. Se uită, speriat, în direcția unde bănuia că ar trebui să fie Codruța. Femeia îl strânse și mai tare, ca într-un clește de spart nuci.

Între timp, Jean-Claude își clăti gura și făcu gargară cu whisky, direct din sticlă. Apoi se ridică de la birou și îl luă pe Tudorel de după umeri (confundându-l cu Codruța), tandru, protector, ca un bunicuț pedofil fermecat de picioarele lungi ale nepoatei.

– O să fiu sincer cu tine, iubire. Avem nevoie de un buldog la spitalul din Bruxelles. Dacă buldogul poartă și fustă, cu atât mai bine… Există informații credibile că, după alegerile din 26 mai, e posibil să vină la putere naziștii, simpatizanții lui Donald. Cu ăștia nu te joci! Ar fi în stare ca în trei zile să dărâme tot ce-am construit noi, cu trudă, în 50 de ani… Deci Codruța, ai priceput care-i rolul tău sau trebuie să-ți desenez?

Doctorul Tudorel se simți pipăit, degetele lui Jean-Claude se jucau pe pectoralii lui (la fel de tari ca piftia). Îl trase de sfârcuri. Fără să protesteze, mai mult pe bâjbâite, Tudorel scoase din geantă un trandafir roșu și o cutie mică, neagră, de bijuterii. Îi întinse cadourile orbește.

– Astăzi, de ziua îndrăgostiților, mi-am permis să-ți fac acest dar simbolic, care să întărească legăturile pe axa București-Bruxelles.

De-a dreptul încântat, doctorul luxemburghez se înțepă în spinii trandafirului. Aprinse lumânarea de botez (primită de la starețul Mânăstirii Secu) pe care o ținea tot timpul în pantaloni, legată cu sfoară de picior. Se făcu, în sfârșit, lumină. Luă cutia de bijuterii și își puse la rever broșa din aur dentar de 24 de karate, modelată în formă de seceră și ciocan. Citi cu voce mesajul gravat pe spate în limbile franceză și română: „Mondialistes de tous les pays, unissez-vous! Globaliști din toate țările, uniți-vă!”

Zece minute mai târziu, când ieși din birou, Tudorel își aprinse un joint. Realiză că pe întuneric Jean-Claude îl lăsase fără pantaloni, iar acum i se vedeau ciorapii albi cu Mickey Mouse.

(va urma)